Supărat că nu s-a aflat printre premianţii Festivalului Mamaia, travestitul Naomi s-a apucat să dezgroape morţii. După ce l-a acuzat de favoritisme pe Mădălin Voicu, preşedintele juriului, care a notat prestaţiile concurenţilor, Naomi şi-a adus aminte că, la preselecţii, şi Corina Chiriac l-a jignit.
“La preselecţia de la începutul anului pentru festival, Corina Chiriac m-a făcut transsexual şi a avut o criză de nervi de i-a speriat pe toţi. Probabil nu făcuse de mult sex”, a declarat, supărat, Florin Moldovan.
O sfătuieşte pe Corina să renunţe la muzică
Deşi susţine că nu vrea să o judece pe cântăreaţă pentru scandalurile în care aceasta a fost implicată, Naomi o împroaşcă pe aceasta cu noroi:
“Corina Chiriac arată ca un transsexual. Nu ar fi rău să se retragă. Să-i fie ruşine! Aş dori să-i amintesc că am fost mai aplaudată decât dânsa, care îşi ruga spectatorii să se aşeze, aceştia fiind plictisiţi de cântecele şi aerele ei”, a mai afirmat Naomi.
Contactată telefonic de redactorii Libertatii pentru a comenta acuzaţiile lui Florin Moldovan, Corina Chiriac a preferat să declare doar: “Îmi pare rău, nu dau interviuri”, după care a închis telefonul, fără măcar să aibă răbdare să afle pentru ce era deranjată.