Directorul Teatrului National de Opereta, Razvan Ioan Dinca, cel pe care Crina Matei il acuza de hartuire sexuala, sustine ca actrita a plecat cu o rochie a teatrului si ca a introdus la spectacole mai multe persoane ce nu platisera bilet.
“Crina Matei sa nu uite ca a furat o rochie a teatrului. Este vorba despre o rochie creata de Doina Levinta pentru un spectacol si cu care Crina Matei a plecat acasa. Nu vrea sa o dea inapoi. Mai are si tupeul sa apara imbracata cu ea pe la diverse emisiuni”, a spus directorul Dinca pentru Cancan. Acesta a recunoscut ca a dat-o afara din teatru pe Crina Matei cu ajutorul bodyguarzilor, dar spune ca a fost nevoit sa faca acest lucru, intrucat aceasta introdusese, in nenumarate randuri, mai multe persoane care nu platisera bilet.
“Acest lucru este confirmat de acte. Exista si o cerere a celor care organizeaza spectacolele pentru a intari paza. Nu doar Crina Matei a introdus persoane, ci si alte persoane printre care si lidera de sindicat”, a spus directorul.
Dinca a pus la dispozitie mai multe documente, prin intermediul carora a infirmat si acuzatiile regizoarei Beatrice Rancea, care sustinuse ca a fost impiedicata sa faca repetitii. “Crina Matei poate sa ma dea in judecata. Se va vedea cine are dreptate. Nici macar nu am dat-o afara de la teatru. Si-a dat ea singura demisia. Oricum, nu ea este cea hartuita, ci eu”, a adaugat directorul Dinca.