Vedetele noastre

Cristimica, părăsită de Radu de la Crush

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 1 Cristina Dochianu, alintată Cristimica, s-a despărţit de curând de iubitul ei, Radu Cernăuţan, membru al trupei Crash.



Potrivit unor surse din interiorul trustului Intact, vedeta a fost tot mai tristă în ultimele zile, sperând ca iubitul ei să revină la sentimente mai bune, aşa cum s-a întâmplat şi cu o lună înainte.



„Cristina voia să-şi petreacă timpul liber doar cu Radu, în intimitatea casei lor sau în vacanţă, în timp ce el prefera ieşirile cu prietenii şi petrecerile. Se certau tot mai des şi chiar au mai fost despărţiţi şi în urmă cu o lună. S-au împăcat câteva zile mai târziu la o petrecere mondenă”, a declarat pentru „ring” o sursă din anturajul Cristimicăi.

 

Acum însă, ruptura pare să fie definitivă, iar vedeta Antenei 1 îşi va petrece singură ziua de naştere, la începutul lunii viitoare. Contactat de „ring”, Radu a confirmat despărţirea de Cristimica: „Oamenii au voie să aibă dispute. Nu văd de ce ar trebui să declar ceva pe marginea acestui subiect”. În schimb, vedeta Antenei 1 n-a putut fi contactată până la închiderea ediţiei.

 

Related posts

Smiley şi Laura Cosoi, nedezlipiţi la concertul lui Leonard Cohen

admin

Doria Ivan, noua asistentă a Adrianei Bahmuţeanu

admin

Anna Lesko şi Delia Matache, dezmăţ la Saint-Tropez

admin

Leave a Comment