Vedete

Secretele lui Petru Mircea, soţul Madalinei Manole (video)

Întrebările în cazul morţii Mădălinei Manone încă nu şi-au găsit răspuns. În ciuda interviurilor date de Petru, soţul artistei, anchetatorii nu au reuşit să descopere care a fost realul motiv din cauza căruia Mădălina s-a sinucis.







În spatele lacrimilor şi a imaginii de om sensibil, Puiu pare un om puternic şi stăpân pe situaţie. În ciuda suferinţei, răspunsurile bărbatului par a fi bine calculate. La această concluzie au ajuns atât fanii cântăreţei, cât şi pshologii.







 Comentariile de pe internet şi părerea speialiştilor ne duc cu gândul că în spatele poveştii mai există un amănunt. Un amănunt pe care soţul Mădălinei, se pare, că nu vrea să-l scoată la suprafaţă.







În ciuda depresiei puternice prin care trecea, şi de care întreaga ei familie era conştientă, Mădălina stătea ore întregi în studio, supusă unor maxime şi nejustificate presiuni pentru scoaterea noului album. Asta fără încurajarea sau ajutorul unui psiholog.







Neînţelegerea gravităţii situaţiei şi neluarea nici unei măsuri de însănătoşire par a fi principalele motive care au dus la moartea Mădălinei.







Ştim, nu suntem în măsură să judecăm, tocmai de aceea nici nu o facem. Putem doar constata cele de mai sus, privind cu tristeţe la acea Mădălina Manole plină de viaţă care, acum, s-a stins. Dumnezeu să o ierte şi să o aibă în pază! 

 

Related posts

Adelina Vârciu, goală în Playboy pentru 3.000 de euro (poze)

admin

Nikita a devenit mamă pentru a doua oară!

admin

Bianca Drăgușanu își face fabrică de îmbrăcăminte

admin

Leave a Comment