Există, din fericire, pentru fiecare un loc sau o persoană pe care să îl/o numim acasă! De ce spun persoană? Pentru că o simţi atât de aproape de sufletul tău, încât nu vrei să te mai prefaci. Eşti tu!
Simplă, fără a simţii nevoia de a-i arăta calităţile şi frica că-ţi va descoperi defectele. Ştii că e lângă tine şi te acceptă aşa cum eşti! Îi poţi spune gândurile tale prosteşti, visele şi dorinţele cele mai ascunse din sufletul tău. Simţi că te cunoaşte şi începi uşor, uşor, să-i cunoşti, la rândul tău, reacţiile.
Sună a relaţie perfectă, dar nu cred în aşa ceva! Cred în completare, încredere, sentimente sincere şi în voinţa de a depăşi momentele grele! Cred în simpla strângere de mână, în vocea tremurândă şi în vibraţiile uşoare ale acorpului la simpla atingere.
Da, asta cred eu că se numeşte iubire! Un sentiment în care nu-şi are locul ambiţia şi îngâmfarea! Un sentiment ce îl obţii cu greu, dar pe care îl poţi scăpa printre degete la cea mai mică deschizătură de palmă.
Partenerul ideal? Persoana pe care o numim „acasă”
