Războiul deschis de Monica Columbeanu împotriva Biancăi Drăguşanu, marţi seara, la emisiunea “Un show păcătos”, este departe de a se stinge, iar Bianca a declarat pentru Libertatea că nevasta lui Irinel are multe de ascuns.
“Monica Columbeanu trebuie să-şi vadă de căsnicia ei cu Irinel şi să nu-şi mai dea cu părerea despre relaţia mea cu Cătălin. Să nu mai facă aluzii, că nu a fost şi nici nu este o sfântă! Doar nu eu sunt cea care a fost filmată pe gaura cheii făcând sex oral prin restaurante! Cătălin e bărbatul pe care-l iubesc, este partenerul meu şi nu trebuie să justific pentru fiecare nechemat ce fac eu cu iubitul meu în pat. Ea are un conflict cu Cătălin, dar face tot felul de aluzii când este de faţă cu mine. Este talentul ei să sugereze, pentru că e versată şi perversă, dar nu o să-i dau voie niciodată să se lege de relaţia cu iubitul meu!”, a izbucnit Bianca.
Totodată, asistenta lui Capatos a mai precizat că Monica îi făcea avansuri insistente lui Ricky, fostul ei şofer, actualmente manechin în trupa lui Cătălin Botezatu, scrie Libertatea.
“A uitat ce mesaje îi trimitea lui Ricky şi ce-i spunea la telefon? Le-am văzut sms-urile şi am ascultat cu toţii, în culise, convorbirile dintre ei, pentru că vorbeau pe speaker. Ricky n-a vrut să-i strice casa Columbencei, pentru că l-a respectat întotdeauna pe Irinel şi nu s-a băgat într-o relaţie cu ea, chiar dacă Monica ar fi vrut, riscându-şi căsnicia”, a mai spus Bianca, hotărâtă să-şi apere iubirea de orice bârfă răutăcioasă.