Zvonurile şi speranţele apărute în vederea unei posibile idile intre Radu Vâlcan şi Elena s-au risipit. Asta pentru că iubitul vedetei a urmat-o la Bucureşti pentru a asista atât la repetiţii cât şi la concurs.
Atunci cand a apărut informaţia conform căreia Elena Voscoboinic va face parte din corpul de balet al emisiunii „Dansez pentru tine”, mulţi au crezut că moldoveanca s-a intors pentru Radu Valcan, cu care, se spune, ar fi avut o relaţie.
Lucrurile se complică însă pentru că în peisaj apare şi iubitul ei oficial, Dima, scrie Libertatea. Ediţia a noua a emisiunii “Dansez pentru tine”, care va debuta în această seară la PRO TV, de la ora 20.30, se anunţă a fi una interesantă, nu doar din perspectiva spectacolului de televiziune, ci şi a poveştilor care se nasc în jurul participanţilor.
Astfel, după ce moldoveanca Elena Voscoboinic, partenera lui Radu Vâlcan din ediţia anterioară, a fost anunţată ca făcând parte din corpul de balet al show-ului, iată că avem parte de o nouă surpriză. Iubitul ei oficial din Republica Moldova, Dumitru Melnic, poreclit Dima, îi va fi coleg.