Tabloidele noastre

Daniel Buzdugan îi dă 600 e euro lunar unei fetiţe de 13 ani

Daniel Buzdugan ii da 600 de euro pentru ca e prea desteapta

Moderatorul de la Radio ZU ofera o dota de scola-rizare unui copil minune care are un coeficient mare de inteligenta, dar provine dintr-o familie dezorganizata. De peste doi ani, Daniel Buzdugan vireaza intr-un cont bancar, luna de luna, 600 de euro. Suma substantiala, care depaseste cu mult o alocatie obisnuita, ii este destinata Liei, o fetita superdotata, de 13 ani, din Moldova. Protejata mea nu ar fi avut niciodata sansa sa se ridice daca facea scoala intr-un satuc de la tara. Asa ca am……ziare.com

Daniel Buzdugan, inferior lui Mihai Bendeac

Mihai Bendeac şi-a greşit titlul noii lui emisiuni de la Antena 1. Mai lasă-ne, în puii mei, Bendeac! ar fi fost un titlu chiar nimerit, avînd în vedere cît de slab şi de vulgar i-a ieşit show-ul. Aportul lui Buzdugan bag seamă că este zero, deci glumele din toată emisiunea au fost toate – adică ambele – ale lui Bendeac, şi nu copiate de la alţii. Formatul este idem Mondenii, dar rezultatul din alt secol. Din secolul Doru Octavian Dumitru-Albatros-Naste din Berceni.…catavencu.ro

Daniel Buzdugan are simtul gaurii

Daniel Buzdugan nu mai este baiatul timid venit de la Iasi sa faca farse la radio si care imita perfect o bunicuta amarata. Vedeta de la “Divertis” este foarte solicitata, de…cancan.ro

Related posts

Liviu Vârciu, adorat de soţie!

admin

Roxana Ciuhulescu şi-a dus fetiţa la mare

admin

Naomi susţine că Doru Iuga a ordonat ca ea să fie mutilată

admin

Leave a Comment