Au visat să devină părinţi şi au reuşit să-şi îndeplinească dorinţa. Analia Selis este în culmea fericirii după ce a aflat că va fi mămică.
Dorind să-şi anunţe şi soţul, plecat la Cluj, Analia s-a urcat în primul avion pentru a-i da acestuia vestea cea mare, scrie Click!. Ajunsă la fața locului, cântăreața a rămas uimită când Răzvan a întrebat-o ce caută acolo, dacă nu cumva îl verifică.
“Nu puteam aștepta să se întoarcă, aşa că am plecat la Cluj. Când m-a văzut a fost foarte supărat, crezând că mă aflu acolo să verific dacă e cu alte femei. Când a aflat adevăratul motiv pentru care m-am dus după el, a fost extrem de emoţionat. Ne dorim foarte mult acest copil”, a spus vedeta în emisiunea lui Răzvan şi Dani