Fiul Cristinei Spătar şI Alin Ionescu este norocos de mic! Băieţelul a primit daruri care mai de care mai interesante la botez. Cristina şi Alin au organizat, sâmbătă seara, o petrecere de pomină, la Palatul Ştirbei din Mogoşoaia, cu ocazia creştinării fiului lor, Albert Cristian.
Printre cei 350 de invitaţii de marcă care au fost prezenţi la eveniment s-au numărat politicieni, oameni de afaceri, partenerii lui Alin Ionescu, cât şi colegii din showbizz ai fericitei mămici, scrie Cancan.
Andra şi Cătălin Măruţă, Adela Popescu şi Marius Kalmar, Cristina Rus şi soţul ei, Dragoş Bîlteanu, Claudia Pătrăşcanu şi iubitul, cântăreaţa Anamaria Ferenţ şi Roxana Marcu au ţinut să îi fie alături Cristinei la petrecerea de botez a fiului ei. Şi nu au venit cu mâna goală.
Unii dintre ei au adus cadouri preţioase, cum este cazul politicianului Codrin Ştefănescu care i-a dăruit micuţului Albert o casetă de valori din secolul trecut, dar şi compozitorul Cristinei care i-a adus bebeluşului proaspăt creştinat un set de suzete Dior.