Pamela Anderson va fi interzisă pe aeroporturile din Statele Unite ale Americii! Un spot publicitar pentru protecţia animalelor, în care actriţa Pamela Anderson susţinea rolul principal excesiv de dezinvoltă, a fost considerat prea îndrăzneţ pentru aeroporturile americane, care au renunţat să-l mai difuzeze pe ecranele lor.
CNN Airport Network – canalul de televiziune produs de CNN pentru aeroporturile americane, a renunţat să difuzeze spotul argumentându-şi gestul prin faptul că subiectul este “foarte sensibil pentru că şi copiii fac parte integrantă din populaţia aeroporturilor” şi ar putea să-l vadă, au afirmat responsabili ai Asociaţiei pentru un tratament etic al animalelor.
Actriţa de origine canadiană, cunoscută pentru pieptul său generos, apare în film în rolul unui agent de securitate al aeroportului, îmbrăcat lejer, care îi dezbracă pe pasagerii îmbrăcaţi în haine din blană, din piele şi din alte piei de animale.
Înregistrarea video urma să fie difuzată cu începere din 10 septembrie în aeroporturile din New York, pentru a coincide cu Fashion Week (Săptămâna Modei), care începe joi, scrie Libertatea.
“Nu trebuie să se vadă nicio blană sau alt produs de origine animală în defilări. Tot comerţul în jurul animalelor este corupt. Este foarte crud”, afirmă Pamela Anderson. “Şi nu vorbesc doar despre blănuri, ci despre toate produsele de origine animală. Dar este important să se ştie că există alternative la toate, chiar şi la piele”, asigură ea.