Vedetele noastre

Anamaria Ferentz: „Sunt o femeie necăsătorită! Nu am obligaţii”

Anamaria Ferentz ne ţine încă pe jar şi nu infirmă că ar avea o relaţie mai specială cu Ion Ţiriac.„Sunt o femeie necăsătorită, nu am obligaţii şi pot să merg la suc cu 19 milioane de români”, a declarat Anamaria Ferentz marţi seara, la emisiunea „Agentul VIP”.



Solista în vârstă de 33 de ani a ţinut apoi un discurs în care şi-a etalat calităţile, dorind să demonteze speculaţiile conform cărora ar fi reuşit în showbiz ajutată de bărbaţi., scrie Click!



„Tot ce pot să spun eu e că în meseria mea am privilegiul, şi am avut privilegiul în toţi aceşti ani, să cunosc oameni deosebiţi, de valoare. Şi atât. Mai mult nu am ce să comentez pentru că dacă ar fi să comentez ceva e faptul că am trei facultăţi, urmate la zi, că am şi o Şcoală Populară de Artă, că am cântat vreo doi ani la Operă. Nimeni nu m-a pus de la umbră la soare. Adică tot ce am realizat în aceşti ani am făcut singură. Eu nu am făcut compromisuri pentru a ajunge aici, nici măcar unul singur. Sunt foarte mândră de mine. Mă uit în oglindă şi îmi place ce văd”, a ţinut să precizeze Anamaria.

 

Related posts

Voicu Pânzar i-a luat locul Monicăi Columbeanu

admin

Eva Kent şi-a părăsit iubitul pentru că nu era bun la pat

admin

Monica Columbeanu a cedat nervos la „Dansez pentru tine”

admin

Leave a Comment