Poliţia din Los Angeles a declarat că încă mai aşteaptă raportul medicului legist ce s-a ocupat de examinarea trupului lui Michael Jackson pentru a hotărî dacă vor transforma cazul într-unul de omucidere.
Un purtător de cuvânt a declarat presei că anchetatorii au vorbit deja cu câţiva dintre medicii care l-au tratat pe Michael de-a lungul timpului, iar cei care nu au dorit să coopereze, au primit citaţii. Surse au spus reporterilor CNN că membrii familiei sunt conştienţi de faptul că probele ar putea indica un caz de omucidere.