Nu, nu vorbesc despre un serial românesc, ci despre Adelina Pestrițu care s-a gândit să-și mai facă puțină publicitate.
Și cum Vârciu nu mai e prin preajmă, iar inelul cu diamant începe să se învecheasă, modelul nostru a început să vorbească despre viața ei sexuală. Mai exact, despre cum și-a pierdut ea virginitatea.
De parcă nu ne-a fost de ajuns toate intimitățile și serile de amor descrise cu amănuntul prin ziare, acum ne „bucură” urechile și cu alte „aventuri” sexuale, mai… neexperimentate.
Și cum ziceam, tânăra, mândră până în măduva oaselor de realizările ei (n-am înțeles dacă sexuale sau profesionale), vrea să ne spună cum, când, unde și cu cine și-a pierdut ea virginitatea.
Nu știu pe cine interesează și cât de mult, însă observăm că Adelina își face conștiincioasă lecțiile „publicitare”. A învățat întrebările esențiale ale jurnalistului și le aplică pe ea, în „totul despre sex”.
Că asta se vinde și noi avem nevoie de publicitate. Cine știe, mâine, poimâine, ne-om trezi și un un serial, că poate explicațiile scrise și nu sunt atât de… explicite.
previous post