Elena Udrea, ofticată că presa se ia de genţiile si pantofii ei de firmă
Elena Udrea este convinsă că la adresa sa sunt emise numeroase atacuri care, de fapt, îl vizează pe preşedintele Traian Băsescu. Aceasta le transmite mogulilor că nu vor avea nicio şansă de reuşită. “Există o strategie comună a lui Voiculescu şi Vântu pentru suspendarea Preşedintelui Băsescu. Şi lovesc în mine ca parte a acestei strategii. Dar asta nu se va întâmpla băieţi”, scrie Elena ……libertatea.ro
Boc, Elena Udrea şi Becali, alături de Băsescu la înmormântarea mamei.
Slujba de înmormântare a mamei preşedintelui Traian Băsescu, Elena Băsescu, a început la ora 10, la biserica Sfântul Ierarh Nicolae, din Constanţa, la ceremonia funebră participând mai multe personalităţi ale vieţii politice şi sociale. Alături de preşedinte, în această dureroasă zi, se află premierul Emil Boc, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, foştii miniştri ……libertatea.ro
Voi aţi votat-o pe Elena Udrea cea mai sexy politiciană!.
Elena Udrea, ministrul Turismului şi al Dezvoltării Regionale, a fost desemnată cea mai sexy politiciană din România, ea câştigând detaşat primul loc în topul celor mai provocatoare femei din politica românească. Potrivit unui sondaj la care au participat aproximativ 14.000 de cititori ai Libertatea.ro, Elena Udrea este cea mai sexy politiciană din România, ea fiind votată de 56% dintre cititori. Pe locul doi s-a clasat deputatul Paridului ……libertatea.ro
Elena Udrea canta la frunza la Land of Jokes
Pentru ca oricine viseaza la o tara a distractiei, pusa mereu pe sotii, in care locuitorii se indeletnicesc cu scheciuri si sunt recompensati cu hohote de ras, “Land of Jokes” isi redeschide portile din 10 octombrie, la Pro Tv. De ziua nationala a tarii glumelor, locuitorii vor sarbatori prin mult umor, rubrici noi, intalniri cu personaje istorice si nu numai si un chef de saga nemaintalnit!…6am.ro