Vedete

Adelina Vârciu este obligată să facă avort!

Divorţează de omul iubit, după doar un an de căsnicie, pe motiv de infidelitate, dar iată că veştile proaste nu s-au încheiat pentru Adelina Vârciu!







La câteva zile după ce a depus actele de divorţ, frumoasa a aflat că aşteaptă un copil, scrie vdtonline.ro. Iar bucuria i-a fost umbrită de faptul medicii au informat-o că sarcina nu poate fi dusă până la capăt, pentru că este extrauterină.







„Prima oară am avut greţuri, ameţeli şi o uşoară stare de slăbiciune. Am pus totul pe seama stresului şi a faptului că mă enervam. Ajunsesem să cred că starea de rău general e din cauza primăverii. Apoi mi-am cumpărat un test de sarcină. Teama că aş putea să fiu însărcinată acum mă paraliza. Ca o ironie a sorţii a ieşit pozitiv… din prima”, a povestit modelul pentru Cancan.







Însă, Adelina, care este însărcinată în cinci săptămâni, nu a apucat să îi spună lui Liviu vestea că o alta a lovit-o crunt.







„Nu am ce să îi spun. Este treaba mea şi numai a mea. Pot să-i zic doar să meargă la o biserică şi să se roage pentru păcatele lui şi sufletul copilului pe care îl va pierde. Sarcina mi-a fost confirmată după examenul ecograf şi analizele de sânge, care au arătat că este vorba despre o extrauterină. O să mă operez, nu am încotro. Medicii mi-au spus că, dacă vreau să scap cu viaţă, nu trebuie să mai amân intervenţia chirurgicală”, A declarat Adelina cu ochii în lacrimi.



 

Related posts

Nicoleta Luciu a foat păcălită de o țigancă ghicitoare

admin

Beyonce este însărcinată cu al doilea copil

admin

Bianca Drăguşanu susţine că a fost „vândută” de cea mai bună prietenă (video)

admin

Leave a Comment