Vedete

Sătul de scandaluri, Cătălin Botezatu vrea să se mute din România

Supărat vădit pe toţi cei care îl deranjează şi nu-l lasă să-şi facă meseria liniştit, Bote se tot gândeşte să-şi găsească liniştea pe alte meleaguri, chiar definitiv.







“După toată mocirla prin care am fost târât, ma gandesc să mă mut din România. Am atâtea prezentări afară, încât pot foarte bine să duc o viaţă liniştită, în orice ţară. Sunt patriot, dar am început să mă gândesc serios la o eventuală schimbare de cetăţenie”, a declarat, în exclusivitate Cătălin Botezatu pentru eMulte.ro.







Vestitul designer a fost implicat, fără voia lui, în tot felul de scandaluri mediatice, fără ca el să dorească acest lucru. Ultima confruntare a avut-o cu Monica Columbeanu.







Aceasta, conform tabloidelor autohtone, a făcut o serie de afiraţii tendenţioase la adresa designerului, care, cu greu s-a abţinut să nu-i răspundă în aceeaşi manieră.

Related posts

Iuliana Luciu devine studentă la Intact Media Academy

admin

Iulia Vântur pare ştearsă fără machiaj

admin

Monica Columbeanu a izbucnit în plâns când a primit custodia Irinei (video)

admin

Leave a Comment