Foto | Sharon Stone boceşte de zor la restaurant.
Aflată la un restaurant din Los Angeles, SUA, împreună cu o prietenă, vedeta a început să plângă. La început şi-a şters lacrimile cu şervetul de la masă, după care a izbucnit într-un plâns nervos, fiind nevoită să-şi afunde faţa în palme. Gurile rele au lăsat pe loc secund lacrimile actriţiei, preferând să comenteze pe ……libertatea.ro
Sharon Stone: «Sexul cu puştani mă ţine-n formă!»
Viaţa lui Sharon Stone ar fi un calvar dacă nu ar exista puştii de 20 de ani care să-i ia minţile-n pat. Probabil că dacă ar fi avut trei băieţi care să nu fie adoptaţi, diva de la Hollywood ar fi avut o altă mentalitate despre amorul cu puştanii. Dar cum Quinn, de 3 ani, Laird, de 4, şi Roan, de 8, au fost înfiaţi, Sharon îşi permite să facă declaraţii la limita infracţiunii de pedofilie..…click.ro
Sharon Stone, mămica pictoriţă
Oricât de puţin timp liber ar avea o vedetă, trebuie să le dăruiască şi copiilor câte o zi petrecută împreună. Iar Sharon Stone nu se abate de la această regulă. Vedeta din „Basic Instinct” de împarte între cei trei fii adoptaţi de ea.
Actriţa şi-a petrecut, marţi câteva ore bune cu băiatul ei cel mare, Roan, 10 ani, la Color Me Mine, şi nu s-a dat în lături să pună mâna pe pensulă, ca să-i arate copilului cum se procedează, chiar dacă risca să se murdărească..…vdtonline.ro