Sexy cuplu

Sexting – preludiu online prin mesajele şi pozele cu conţinut sexual

Tot mai multe cupluri au tendinţa de a-şi comunica dorinţele sexuale prin intermediul internetului sau cu ajutorul gadgeturilor. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma unui sondaj realizat online de către revista Men’s Fitness, citata de gandul, care a intervievat 1.200 de persoane, femei şi bărbaţi din America.



Fenomenul poartă denumirea de sexting (de la sex şi texting): trimiterea de mesaje şi de fotografii cu conţinut sexual explicit, la început prin intermediul telefonului mobil, ulterior şi prin alte medii de comunicare online.



Potrivit cercetării, acest tip de comunicare “fierbinte” nu dăunează relaţiei de cuplu, ci, dimpotrivă, îi dezinhibă pe parteneri. În plus, mesajele deocheate, transmise prin intermediul Internetului, au un rol de afrodisiac pentru parteneri, acestea îmbunătăţind calitatea vieţii sexuale.




Subiecţii au precizat că acest tip de comunicare – sexting – grăbeşte lucrurile spre o partidă de sex, lucru rar întâlnit în cazul comunicării faţă în faţă, după cum au răspuns 80 la sută dintre femei şi 58 la sută dintre bărbaţi, care au precizat că preferă să flirteze prin intermediul Facebook-ului sau a chat-urilor. Până ca Internetul să fie accesibil tuturor, oamenii se întâlneau pentru a se cunoaşte. Acum, partenerii se cunosc virtual, iar de aici apare şi dorinţa de a face sex chiar de prima întâlnire faţă în faţă.



“Acest lucru nu deteriorează relaţia de cuplu, atât timp cât flacăra rămâne aprinsă. Problema este că persoanele care preferă să îşi incite iubitul cu ajutorul mesajelor devin inhibate în prezenţa partenerului”, spune Belisa Vranich, psiholog specializat în relaţiile de cuplu.



Related posts

Sportul făcut regulat îți îmbunătățește viața sexuală

admin

5 motive care te opresc de la sex cu iubitul

admin

Sex pe plajă? Protejează-te de pericole

admin

Leave a Comment