Vedetele noastre

Elena Cârstea, ţintuită la pat 22 de ore pe zi

Solista, operată de anevrism cerebral, a început o viaţă nouă, plină de restricţii, renunţări, dar şi lipsuri financiare. Cinci suflete au tremurat îndeaproape, la Miami, pentru draga lor soţie, fiică, mamă şi prietenă.







Glenn Mutard, Profira Cârstea, Adriana, Sanda şi Doina Stoian au răsuflat însă uşuraţi la începutul acestei săptămâni, când operaţia pentru îndepărtarea anevrismului cerebral i-a asigurat o viaţă nouă Elenei Cârstea.







Solista în vârstă de 47 de ani se confruntă acum cu interdicţiile impuse de medicii din Miami, multe la număr şi deloc de neglijat, scrie Click!.







„Doctorii nu i-au permis să facă mai nimic. Trebuie să stea în pat cel puţin 22 de ore pe zi, nu are voie să vorbească la telefon trei săptămâni de acum înainte, nu trebuie să facă mişcări bruşte. Avem mare grijă şi cu alimentaţia. Oricum, în această perioadă ea doarme foarte mult pentru că are dureri de cap, dar aceste reacţii sunt normale, aşa ni s-a spus. Când se trezeşte, întreabă imediat de fete pentru că vrea să stea cu ele”, ne-a povestit Profira Cârstea (67 de ani), mama Elenei.







Artista, care e nevoită să-şi ţină în frâu şi problemele cu glanda tiroidă, va merge la control peste şase luni, când ar putea fi operată din nou dacă anevrismul nu se atrofiază.







Ea a fost operată printr-o metodă chirurgicală non-invazivă, numită şi embolizare, care presupune introducerea unui stent, selectarea arterei sau vasului respectiv şi injectarea unei substanţe care blochează accesul sangvin la formaţiunea tumorală. Aceasta, nemaiavând cum să se hrănească, dispare în final.

 

Related posts

Andreea Tonciu si Sanziana Buruiana, sarut lasciv intr-o decapotabila! (foto)

admin

Raluca Zenga se simte mai sexy de când e gravidă

admin

Voicu Pânzar vorbeşte despre perioada petrecută la Izvorani

admin

Leave a Comment