Ramona G., o româncă stabilită în SUA, s-a aflat printre puţinii oameni care l-au văzut pe Michael Jackson murind si povesteste cum au decurs ultimele clipe ale starului.
“La ora 12.30 (ora Los Angeles-ului) s-a primit un apel la ambulanţă, care a şi plecat spre adresa indicată. Era o distanţă de doar cinci minute, astfel încât, în doar 10 minute, medicul de pe maşină a sunat că vine cu pacientul.
Nu era nici ora 13.00 când au ajuns la spitalul UCLA, unde mă aflam şi eu. Atunci l-am văzut pe Michael Jackson. I se făceau manevrele de resuscitare. Pentru o clipă am crezut chiar că-şi va reveni, dar nu a fost să fie aşa. Michael a murit sub ochii mei, după ce echipajul de pe salvare s-a chinuit 28 de minute, încercând să-l salveze”.
“Era îngrozitor de slab, doar piele şi os, şi părea foarte bătrân, îi puteai da lejer peste 70 de ani. M-a frapat nasul lui, despre care s-au spus atâtea, era mic şi părea de plastilină”, îşi aminteşte femeia.
În acest timp, curtea spitalului şi împrejurimile erau invadate de fani care aflaseră că idolul lor se află acolo. Nu ştiau că e deja mort şi sperau să primească veşti bune de la reprezentanţii clinicii. Când decesul a fost anunţat oficial, s-a făcut linişte în faţa spitalului pentru câteva clipe, pentru ca apoi totul să se transforme într-un vacarm de nedescris.
“Părea că a început războiul. Noi, cei din spital, ne uitam la televizor şi vedeam imaginile cu mulţimea strânsă afară. Se spunea că sunt peste 5.000 de oameni, dar cred că erau mai mulţi. Poliţiştii abia puteau să-i ţină, să nu năvălească în spital. Am înţeles, că şi Janet, sora lui Michael, venită cu elicopterul, a reuşit cu greu să străbată prin mulţime”, povesteste Ramona.
Trupul lui Michael Jackson a fost ţinut circa şapte ore, dezbrăcat, pe patul de spital de la Urgenţă şi abia apoi dus la morgă, unde ieri i s-a şi efectuat autopsia. În câteva zile se va afla de ce a făcut stop cardiac.
Ramona a mai declarat pentru Libertatea că zvonul conform căruia moartea lui Michael Jackson a survenit în urma unei intoxicaţii cu medicamente este cel mai aproape de adevăr.
“Probabil că lua medicamente ca să scape de durere sau de depresie. De doi ani, de când era în faliment, nu mai avea asigurare medicală şi se pare că lua pastile fără să i se fi făcut un control amănunţit”, a explicat femeia.
Aceeasi teorie este sustinuta si de site-ul TMZ: stopul cardiac care i-a provocat moartea lui Michael ar fi fost cauzat de o injecţie cu Demerol, analgezic de care cântăreţul era dependent de mai mulţi ani. Rezultatele autopsiei care vor clarifica acest aspect urmează să fie făcute publice peste câteva zile sau chiar săptămâni.