Vedetele noastre

Oana Zăvoranu către Moni: “Îţi rup picioarele!”

 

Monica Columbeanu şi-a găsit naşul (sau naşa)! Dacă până acum a crezut că e mare doamnă şi toată lumea trebuie să îi suportă toanele, iată că s-a înşelat amarnic. Moni a lui Iri a intrat în gura Oanei Zăvoranu, iar noi ştim că nu-i de glumă cu “diavoliţa” de la Kanal D.

 

A şters cu ea pe jos

Surse din interiorul televiziunii patronate de turci au dezvăluit că soţia lui Irinel a scos-o atât de tare din pepeni pe Oana la emisiune, încât aceasta nu doar că i-a strigat „Ieşi afară, nesimţito!”, dar timp de 20 de minute a făcut-o pe vestita scorpie de la Izvorani albie de porci, înjurând-o încontinuu.

„Ia-ţi picioarele alea lungi şi cară-te din platoul meu până nu ţi le rup!”, i-ar mai fi strigat Oana Monicăi, aceasta din urmă rămânând practic fără grai, scrie Click.

 

Zăvoranca: “Monica e penibilă”

“Nu pot decât s-o compătimesc pentru inteligenţa extraordinară de care dă dovadă. Are ocazia să arate unei ţări întregi adevărata ei valoare şi faptul că tupeul în România nu are margini. E penibilă, mi-a umplut curul de lacrimi. Sunt grăbită să aflu când se duce la tribunal, să nu ne intersectăm. Sunt curioasă ce avocat se poate pune la mintea acestei fetişoare care crede că poate porni un proces pentru simplu fapt că libera exprimare a părerii mele mă face să spun că e extrem de nesimţită”, a declarat Oana în Libertatea.

 

Ce zice Columbeanca

“Am lucruri mai bune de făcut. Nu vreau să mai fac nici un comentariu, probabil vom acţiona legal. Acum am sesiune, am de învăţat, aşa că nu mă interesează subiectul”, a spus Monica, pentru Libertatea.

 

Related posts

Andreea Raicu foloseşte parfum de 2.600 de euro

admin

Florin Salam a pierdut 300 de milioane în 3 ore!

admin

Claudia Pavel iubeşte homosexualii

admin

Leave a Comment