Vedetele noastre

Adriana Bahmuteanu si Silviu Prigoană şi-au înmormântat ieri bebelusul

Soţii Prigoană şi-au înmormântat ieri, în mare secret, fiul cel mic, pe Darius Eduard. Adriana a presimţit că bebeluşul ei are zilele numărate, în timp ce Silviu s-a încăpăţânat să spere, până în ultima clipă, că acesta va supravieţui.



Vestea că l-au pierdut pe micuţ i-a dus în pragul disperării pe soţii Prigoană, care au refuzat să facă vreo declaraţie. Totuşi, ieri, după înmormântare, Adriana a fost cea care şi-a vărsat of-ul, într-o discuţie privată, la telefon, cu Mădălin Ionescu, de la Acces Direct (Antena 1). Aceasta i-a povestit că şi-a înmormântat fiul, că Prigoană este mai distrus decât ea şi că trebuie să-şi revină pentru că mai au un copil de crescut, pe Maximus, în vârstă de un an şi jumătate.

 

Related posts

Oana şi Viorel Lis pleacă în vacanţă la munte

admin

Mircea Badea revoltat: „E mult mai probabil ca eu sa fiu deja însurat!” (video)

admin

Monica Columbeanu l-a parasit pe Irinel si s-a mutat la Ricky

admin

Leave a Comment