Fanii lui Michael Jackson se vor strânge în aproximativ 400 de oraşe din lume, de la Buenos Aires, Sydney, Toronto şi Beijing la Londra, Helsinki, Lyon şi Berlin, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, pentru a executa mişcări de dans din celebrul videoclip “Thriller”.
Evenimentul “Thrill the World”, organizat anual de organizaţia omonimă, care anul acesta vrea să intre în Cartea Recordurilor, va avea loc pe 25 octombrie, scrie Click!. Pe site-ul oficial al evenimentului thrilltheworld.com, printre sutele de oraşe înregistrate pentru acea zi, se numără şi oraşul Iaşi.
Conform organizatorilor, dansul simultan ar trebui să se ţină duminică, 25 octombrie la ora 3:30 dimineaţa.