Vedete

„Poveşti de succesuri” – doamnele politicii din România

Ce au fost şi ce au ajuns! Mircea Gâdea ne-a prezentat în emisiunea „Sinteza Zilei”, din data de 16.03.10, topul femeilor de „succesuri” din politica română. Dacă sunteţi curioşi de unde au plecat doamnele din politică, care acum învârt milioane de euro şi decid soarta ţării, aflaţi din topul de mai jos:







Locul 1:
Elena Udrea – „De la Pleşcoi… la ministrul Turismului şi Dezvoltării care controlează un buget de 3,7 miliarde de euro, din care 5 milioane de euro sunt pentru promovarea turismului în 2010.” Doamna Udrea învârte aproape patru milioane de euro şi şochează presa străină cu apariţiile în lenjerie intimă în reviste glosy.







Locul 2:
Roberta Anastase – de la Miss România la fotoliul de şefă a Camerei Deputaţilor. A ajuns al treilea om în stat. Un exemplu concret că România într-adevăr îţi oferă posibilitatea de dezvoltare, de succes.







Locul 3:
Elena Băsescu – „de pe podium de la Bamboo… la Parlamentul European”. Fiica preşedintelui a fost catalogată de Agenţia Associated Press drept o tânără care „ţopăie pe podium, petrece în cluburi până dimineaţa şi mutilează gramatica”.







Locul 4
: Cristina Pârvulescu – supranumită „blonda de la… Integrare”. În 2004 a ratat postul de ministru al Integrării, neştiind să facă diferenţa dintre Consiulul European şi Consiliul Europei. A fost singurul ministru din istorie care nu a trecut de Comisa de validare. În 2001 a fost numită director la Primăria Capitalei de Traian Băsescu, iar în 2009 Cristian Poteraş a angajat-o city manager în cadrul Primăriei sectorului 6. În prezent se ocupă de finanţări externe, de bani europeni.







Locul 5:
Mădălina Hristu – de la căratul mapei lui Ludovic Orban, om de bază în Consilii de Administraţie, fără studii de specialitate. În 2008 a beneficiat de un venit lunar de 4.000 de lei doar de la AACR plus spor de vechime de 10%. Şi-a terminat studiile abia în 2007 la Universitatea “Hyperion”.







Locul 6:
Laura Rusescu – a fost secretara fostului ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, şi a ajuns juristă la Romatsa. Ulterior, a devenit şi membră la CFR Marfă. Pentru Rusescu, asta înseamnă un venit de aproximativ 100 de milioane de lei lunar.







Locul 7:
Ioana Băsescu – de la statutul de fiică de politician la… proprietara unui apartament de lux estimat la un milion de euro.







Locul 8:
Stana Anghelescu – de la nevastă de contrabandist de ţigări la consilier prezidenţial. Deţinea trei maşini de lux, mai multe case, terenuri şi conturi bancare de peste o suta de mii de euro. „Ţigările Anghelescu” au prejudiciat bugetul de stat cu 650.000 de euro.







Locul 9:
Mioara Mantale – manechin la Iaşi, prefect la Bucureşti. Deţine o casă estimată la 800.000 de euro în Capitală.







Locul 10:
Anca Zevedei – de la barmaniţă la director la Ministerul Muncii. La ora actuală, PDL-ista gestionează fonduri europene pentru resurse umane de 4,2 miliarde de euro. În urmă cu doar patru ani, lucra ca barmaniţă la un bistro lângă Ateneul Român. A intrat în anturajul Elenei Băsescu şi al Elenei Udrea participând la evenimente cu acestea.

Related posts

Roxana Ionescu a ţinut cură de slăbire cu pepene roşu

admin

Irina a părăsit plângând „Next Top Model” (video)

admin

Dan Negru devine tată de băiețel!

admin

Leave a Comment