Sâmbătă, piscina Bleu Ciel din Floreasca a fost animată de o scenetă care le-a dat bărbaţilor fiori reci pe şira spinării. În rolurile principale, Ilinca Vandici, prietenele ei şi o singură îngheţată.
Nu-ţi trebuie o imaginaţie bogată atunci când ai norocul să te nimereşti în mijlocul unui astfel de show. Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii “Stele sub lupă” (Antena 2), le-a oferit fotoreporterilor Click!, dar şi bărbaţilor prezenţi la piscină, un spectacol de toată frumuseţea.
Totul a pornit de la o banală îngheţată pe băţ, al naibii de bună, împărţită cu generozitate de Ilinca, prietenelor ei.
Într-un final, după ce s-a convins cât de bun e desertul congelat, privindu-şi amicele extaziate, un tânăr din gaşca respectivă a dat şi el fuga la frigiderul cu bunătăţi, cumpărându-şi îngheţata-minune.