Travel

Seafood Festival acapareaza Mallorca (foto)

Gata de vacanţă? Hai în Mallorca. Luni, 6 iulie, spaniolii au dat startul Seafood Festival, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului.



Deşi întreaga petrecere s-a dat luni, în aer liber, turiştii încă se înghesuie la restauratele din Porto Cristo, de pe coasta estică din Mallorca, care s-au alăturat organizării, pentru a degusta cele mai tradiţionale preparate spaniole din peşte şi fructe de mare.



Cinci restaurante din Porto Cristo au servit şi continuă să servească o varietate de preparate din fructe de mare, gătite după reţete vechi, tradiţionale, alături de vinuri locale populare printre spanioli.



Ele sunt El Patio, Corb Mari, Soma, Can Toni și Can Salvador, unde aşteaptă-te la mâncăruri rafinate, cum ar fi cod cu creveți și sos de piper, sepie cu usturoi, caracatiță, ceviche, orez negru și fidea. Iar acestea sunt doar câteva.



Aşadar, dacă ţi-ai pregătit deja bagajele şi, pre norocul tău, ai ales ca destinaţie Mallorca, vizitează Porto Cristo şi nu rata autentica paellia! Nu de alta, dar preparată după reţeta tradiţională, greu de grezut că seamănă vreun pic cu ce găsim în restauratele spaniole româneşti.



Şi, pentru a-ţi spori apetitul, ţi-ai pregătit o galerie foto cu ce am vrea noi să încercăm…. Buen apetito, ca la spanioli, şi te aşteptăm cu fotografii cu tot ce ai încercat tu!

Related posts

Vulcanul Etna din Sicilia a inceput sa erupa marti (video)

admin

Last minute: Ultimele locuri in Vacantele “Plateste 1 si MERG 3!”

admin

Vacante ieftine pe litoralul european în iulie şi august

admin

Leave a Comment