Chiar dacă nu s-a pronunţat un divorţ oficial, se pare că între Giovani Becali şi soţia sa nu mai există cale de împăcare.
În urmă cu două zile, Giovani, în vârstă de 57 de ani, a fost surprins de fotoreporterii Click!, puţin după miezul nopţii, în timp ce ieşea din restaurantul Aquarium, în compania unei frumoase blonde, mult mai tânără decât el. Cei doi erau foarte veseli şi din gesturile lor se înţelegea că sunt destul de apropiaţi. Misterioasa doamnă este de profesie actriţă, iar fostul impresar a remarcat-o probabil într-una dintre reclamele în care a jucat.
Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Click!, Giovani Becali mărturisea că îşi doreşte neapărat un băiat, pe care este dispus să-l conceapă chiar şi cu o altă femeie decât Estella, împreună cu care are trei fete, Pamela, Andreea şi Laura. Momentan, Giovani locuieşte în Pipera cu mama sa, iar Estella este în Columbia de mai bine de un an. Cei doi s-au revăzut ultima oară iarna trecută.