Vedetele noastre

Sfâşiat de durere, Liviu Vârciu nu s-a putut apropia de scriul fratelui său

Jale şi o mare de lacrimi la Cimitirul Municipal din Constanţa, unde a fost înmormântat Ionuţ Vârciu Şer- bănescu. Liviu, fratele decedatului, a ajuns la cimitir înainte să apară cortegiul funerar, format din sute de rude, prieteni şi peste o sută de maşini.



În tot acest timp, el a aşteptat sprijinit de o cruce, la o distanţă de zece metri de groapa în care urma să fie înmormântat fratele său, scrie Libertatea. Distrus de durere, fostul membru al formaţiei L.A. nu a avut puterea să stea lângă sicriul fratelui său, în momentul în care cortegiul a ajuns la cimitir.



Liviu s-a apropiat de mormânt abia după ce preotul a finalizat slujba, iar sicriul a fost acoperit. În timpul slujbei, mama lui Liviu şi a lui Ionuţ a leşinat de durere. Aflat la volanul unui Mitsubishi, Ionuţ Vârciu Şerbănescu a murit după ce a pierdut controlul maşinii într- o curbă, din cauza vitezei, şi s-a izbit de un parapet. TRagedia s-a petrecut luni lângă localitatea constănţeană Ovidi.


 

Related posts

Adrian Filote: “Am lăsat-o în stradă pe Monica Columbeanu”

admin

Mama lui Andrei: „Monica Columbeanu m-a jignit şi pe mine”

admin

Simona Gherghe renunţă la Observator

admin

Leave a Comment